Archive for the ‘Diverse’


siempre me quedara

de vreo luna am prins drag de o melodie si am cautat-o in disperare, fara ca macar sa imi dau seama cum ii spune sau cine o canta…
 
ei bine, am gasit-o: BEBE – SIEMPRE ME QUEDARA
 
iar domnul cu doamna "o" danseaza magistral:
 
 
 
 
 
 
 

ce se intampla cu deseurile de hartie?

Am participat ieri la o intalnire pe teme de CSR, unde am discutat in principal despre hartia reciclata si despre reciclarea hartiei, in special in Romania.
Am venit cu mult entuziasm, am plecat cu speranta de mai bine dar si cu un gust amar.
Toata lumea este fericita ca recicleaza hartia. Ce se intampla cu ea dupa ce este colectata?
Exista varianta acelor recipiente speciale pe care le vedem pe la colturi de strada. Dar ce se intampla de fapt cu maculatura din acele recipiente? In primul rand pentru ca nu se investeste DELOC in informarea populatiei, in recipientul pentru hartii sunt aruncate si materiale care nu isi au rostul acolo, astfel stocul care ar trebui reciclat este contaminat. In aceste conditii, cei care colecteaza materialele se vad nevoiti sa arunce totul in acelasi loc, amestecand hartia cu alte deseuri. Practic munca de selectie este mai mult decat inutila. Iti mai creeaza si falsul sentiment ca ai facut o fapta buna.
De fapt acele recipiente sunt “de ochii lumii”.
Varianta a doua ar fi sa se duca totul la un centru de colectare , fie direct, fie prin initiativa unor firme sau voluntari.
Din pacare astfel de firme nu dispun de mijloace suficiente pentru intregul proces de colectare (recipiente, transport).
Daca totusi pana la urma, printr-un concurs de imprejurari si forte, deseurile din hartie ajung la centru, poti avea surpriza sa nu ti le primeasca, intrucat colectarea deseurilor de hartie este procesul care aduce cei mai putini bani.
Care ar fi solutia?
Campanii, initiative, ONG-uri, OAMENI care sa fie dispusi sa gaseasca solutii.
Transport direct la fabricile de hartie din tara.
Fabrici de hartie propriu-zis nu prea mai avem, dar avem producatori de hartie igienica , de corrugated board sau carton microondul, din care se fac clasicele cutii kraft. Din pacate si ele au de suferit de pe urma crizei. Exporturi putine, disponibilizari de personal, reducerea consumul de materie prima, inclusiv de hartie reciclata.
Ar mai fi o solutie – exportul. Se poate exporta hartia reciclata? Renteaza?

‘Be Thankful to Be Happy’

By Kim Rahn
Staff Reporter

Some 65 percent of Koreans said they are happy and grateful, according to a survey of 1,000 adults by Media Research, Monday, with an average “happiness score” of 14.3 out of 20.

Age, sex, educational background, marriage and religion had little influence on happiness, according to the survey, jointly conducted by The Hankook Ilbo, a sister paper of The Korea Times. Instead, the key to happiness was gratitude ? the average happiness level of those who are thankful in their daily lives was 16.6, almost double the 8.9 of those who lacked gratitude.

Thankfulness was a more important ingredient than wealth in making people happy: The happiness level of those having little appreciation was low, between 8 and 10.3, whether they earned less than one million won per month or more than five million won; but the level of those with much gratitude ranged from 15.7 to 17.1 regardless of income.

“Positive psychology, a recent branch of psychology studying virtues that enable individuals to thrive, emphasizes gratitude as a factor for happiness. The theory says gratefulness makes people happier than accomplishment and satisfaction, pleasure, or self-esteem,” said Kim Joo-hoan, a Yonsei University professor.

In regard to the worldwide economic slowdown, 76 percent said they think the situation was very serious, particularly those running their own businesses and earning less than one million won monthly.

When asked whether they are happier now than a year before, 35.5 percent said yes . Some 50 percent said their happiness level was similar to that of a year ago, while only 13.6 percent said they were less happy.

“It means that despite people have economic difficulty, they are trying to remain happy,” Kim said.

Respondents were also positive about their ability ? more than 67 percent said they were confident about overcoming difficulty.

Hm, mda.
si aici ne putem calcula "gradul" de fericire, sau "gradul" de multumire.
 
Asa ca cine isi doreste fericirea perpetua trebuie sa uite sa doarma pe burta aka "cu fata la cearsaf "
 
 
 
 

daca nu ar fi gravitatia

am vrut sa pun titlul zero gravitation, dar nu cred ca aici as vrea sa ajung.
daca forta gravitationala ar fi mai mica decat este- ce am face, ce n-am face?
Nu ne-am mai face griji ca facem riduri. Am imbatrani mai greu. N-am putea zbura, dar am putea plana – cam ca in filmele mai vechi si mai noi cu kung -fu, cand luptatorii par a avea nevoie doar de un punct de sprijin pentru a rasturna lumea, cand actorii sunt legati in niste chingi de cauciuc care le permite sa se balanseze in miscari gratioase,de balet.
Apa nu ar curge, ci ar pluti in bule de diferite dimensiuni, am avea mai mult praf, totul ar pluti.
Noi am pluti. Nu am putea alerga. Fara sprijin in puncte fixe nu ne-am putea deplasa, probabil ar fi ca si cum am inota impotriva curentului.
Ar trebuisa avem grija ce mancam si mai ales cat mancam si mai ales cum mancam. Mancarea si organele ar “pluti” in interiorul nostru. N-as merge mai departe de stomac.
Nu am putea face concursuri de “cine face pipi mai departe”.
Trasul cu prastia ar fi o practica pentru intarirea rabdarii.
No hard sex. Mai degraba un dans de imperechere .
Dodging bullets = no bullets = different weapons
Fara lifturi. “Cobor acum!” (ca in filmele cu kung fu, direct de pe acoperis)
Fara montagne-russe, fara AAAAA!!!, doar A!
Fara funduri de ocean. Apa circula liber in natura. Furtuni de apa. Populatii nomade, fugind din calea apei. Fara vant.
Culturi artificiale. Paduri luxuriante.Plante ce cresc in toate directiile (in ce directie totusi?).
No gravitation fight.
No windows, just doors.
No beds.
No mummies leaving their babies. Only mummies carring babies.
No bling bling.
Different haircuts. No hair loss.
No callosity.
No breast degradation.
No pains when you give birth.
Different shoes.
No trash . Unless you wanna breath it/ eat it.
No kick in the ball, or you may never catch it.
No floor dance.
No laying on the beach. No swimming.
No bouncing.
No shit! (Oh yeah! Lots of it!)

sunt din generatia care….

Sunt din generatia care a crescut pe filme cu Fred Astair si Gean Kelly, cu Sergiu Nicolaescu si cu Amza Pellea, cu Adrian Pintea si Serban Ionescu . Pe

Casablanca

, Singin in the rain si pe Batman. Pe Superman si pe Mihaela.

Sunt din generatia care a crescut pe Toate panzele sus si pe Sandy Bell. Pe Sclava Isaura si pe
Twin Peaks
. Pe Star Trek si pe Razboiul Stelelor. Sunt generatia care a crescut pe inginerul care e repartizat intr-un colt de Romanie si pune lucrurile pe roate.

Sunt din generatia care a crescut pe Duncan McLeod, pe there could be only one si pe dust in the wind, all we are is just dust in the wind

Si din nou, sunt din generatia care a crescut pe filme cu Fred Astair.

Si sunt din generatia care a crescut pe When Harry met Sally si pe Sleepless in Seattle si pe While you were sleeping si pe Youve got mail. Sunt generatia care a crescut pe Pretty Woman si pe Dirty Dancing si pe Pret-a-Porter.

 

Sunt din generatia care a crescut pe Mala Mujer si pe Say Anything.

 

Sunt din generatia care a crescut cu filme cu Cary Grant si Grace Kelly si Bette Davis si Vivien Leigh

 

Sunt din generatia care se da in vant dupa filme in care coloana

sonora

il cuprinde si pe Sinatra.

 

Poate sunt dintr-o generatie considerata ratata. Head in the clouds.   Sunt o generatie cu capul in nori. Dreamers. Sunt o generatie cu visatori.

 

Sunt din generatia de aur a lumii pe care o stim.

 

Nicicand vreo alta generatie nu va cuprinde atat de frumos o perioada mai fabuloasa.

 

O perioada de vechi si o perioada de nou, o perioada de sclavie si o perioada de libertate, o perioada de intuneric si o perioada de lumina, o perioada de austeritate si o perioada de libertinaj, o perioada cu un picior intr-un mileniu si un picior in alt mileniu, o perioada a rudimentarului si o perioada a superdezvoltarii.

 

Ma simt cocotata in varful istoriei. Intre un strabunic haiduc si un stranepot astronaut, in voiaj de nunta pe Marte.

 

Daca m-as reincarna intr-o alta viata nu as putea alege intre o viata in trecut si o viata in viitor.

 

Nu va exista o perioada mai frumoasa pentru lumea prezenta.

 

Poate daca o alta lume se va naste.Poate mi-ar placea sa ma nasc cu ea.

 

Poate.

 

But then again, Frank, Humphrey, Gene. But then again, Callas, Leonard, Tracy, Tina, Alanis..

 

Better not.

leapsa

mda, nu am mai scris de mult
se poate spune ca am fost ocupata, cand de fapt am fost foarte lenesa si neinspirata. bine, lenesa si neinspirata sunt de obicei, dar acum mai mult ca oricand.
pana una alta, in asteptarea chefului si inspiratiei, voi da curs unei lepse primita de la ddunia
e prima leapsa pe care o primesc, asa ca pe undeva ma incanta, pentru ca nu am avut timp sau ocazia de a ma plictisi de asa ceva.
asadar:
 

Mncarea anului: nu e chiar un fel principal. un desert. l-am gustat din plin anul acesta, lucru care de fapt s-a si vazut, fara putere de tagada: tort amarena de la Urban Cafe
B?utura anului: limonada cu menta tot de la Urban Cafe
Party-ul anului: hm?…nu participat la parties, me not a party girl. dar as zice RoBlogfest(?)
Patul anului: noua mea canapea
Piesa anului: intoxicatia de se cheama Armin van Buuren ft Sharon den Adel – In and Out of Love
Site-ul anului: nu ma pot pronunta
Blog-ul anului: mintea de ceai
Ruda anului: paparuda
Gafa anului: antena2 vs reclama antifumat a Raduleascai
Prietenul anului: orice om bine intentionat (?)
Prietena anului: cea care mi-a asigurat un sejur de 4 stele in Mamaia
Iubitul anului: dobitocu inca nu a aparut (same old samo)
mbr?c?mintea anului: pantaloni de in si camasa de panza topita
Excursia anului: "vizita de lucru". Varsovia
Vorba anului: omfg
Platforma social? a anului: WordPress
Sportul anului: inotul
Filmul anului : Journey to the center of the Earth
Cartea anului: am recitit Lupul de mare de Jack London. priceless
Parfumul anului: de iarba proaspat taiata
Jocul anului: scrabble . for now

 

bad mood

ma bate gandul sa inchid aceasta caricatura de blog si sa pun de- unu nou. unu nou in care sa "strig" tot ce-mi trece prin cap. si mai ales sa urluuu. pentru ca aci nu se poate. nu s-a putut si n-o sa se poata nicicand.
 
 
pe
care
am
baut-o.
 
 
 
 
good bye.
 
happy birthday .
 
 
 
 
 
 

When Harry met Sally

Mi-am adus aminte de acest film speaking of automn si trebuie sa mai sparg o buba, pentru care deocamdata incerc sa strang si cateva pareri la cald :)
 
 
 
abia astept sa abereeeez!!!

Automn in New York

Din zecile de filme americane vizionate am prins drag de o anumita atmosfera de toamna surprinsa destul de bine in majoritatea cadrelor, indiferent de subiectul filmelor.
 
Central Park cu al sau spectacol roscat -auriu al frunzelor tomnatice m-a impresionat
 
 
Mi-au placut intotdeauna zonele rezidentiale , cu stradutele lor dintre casute sau vile cochete, stradute intotdeauna curate, maturate doar de frunzele ingalbenite.
 
Totul uscat, fara ploi, fara mizerie, fara noroi….
 
Am invidiat toamna aceasta colorata cu melancolii, nu cu depresii.
 
Toamna blanda. Toamna in care poti purta palton dar si pantofi cu toc.
 
Ei bine, anul acesta am avut parte de o prima toamna made in USA (movies, at least).
 
Placut. Dar, nu va suparati, iarna cand vine?? Nu invidiez deloc Craciunul-american-cel-fara-de-zapada….
 
 
 

“Mila voiesc, ci nu jertfa!”

Zilele trecute pornind de la o recomandare a unui site/articol, am dat peste un alt articol, care m-a impresionat.
 
E din nou legat de mila=compasiune=empatie.

The Loss of Empathy in Japan?

Posted by The Situationist Staff on May 21, 2007

That is a question examined in Its All About Me: Have Todays Japanese Lost Their Empathy ?, an article published in Sundays Yomiuri Shimbun, Japan s largest circulating newspaper. We have excerpted portions of the article below.

* * *

There is widespread concern today that traditional Japanese modes of behavior and thought are breaking down.

The governments Education Rebuilding Council considers the collapse of ethical standards among students to be one of the biggest problems facing the country. In response, it is likely to propose that ethics be taught as a regular subject at school.

However, traditional mores are faltering in other ways, too, and the public has various opinions on how to rebuild them. In this article we look at some examples of moral decline, as well as peoples efforts to rebuild the high ethical standards that they feel have been lost.

* * *

Pianist Izumi Tateno, 70, had lived in Finland for years. But he returned to Japan for the first time in 40 years after suffering a stroke in 2002. He came back to Tokyo for rehabilitation, but was shocked by the changes to the megalopolis.

When he walks along a crowded Tokyo street, the pianist finds that he is never offeTokyo Rush Hourred help, despite his obvious difficulty moving his right leg, which was partially paralyzed due to the stroke.

Most Tokyoites have headphones clamped over their ears, he notices, as if trying to build barriers around themselves as they listen to their favorite music.

Tokyo has become a society where emotional ties between people are very weak, Tateno said.

* * *

The Japanese once were said to hold altruism in high regard, but that may no longer be the case.

Yoshimasa Nakazato, professor emeritus at Toyo University, has been researching altruism among the Japanese.

In one of his experiments, Nakazato, a social psychologist, has measured the degree of compassion for others by getting primary school students to play a game, then studying how winners used the game chips they gained.

Japanese Children Playing GameReviewing the records of such experiments going back to the mid-1980s, he says 80 percent of winning students used to give some of the chips that they won to the losers . However, after the late 1980s, the percentage suddenly dropped to the 40 percent level.

My concern in those days was that our society would become a very brutal place in the future if we left such problems unattendedand I see signs that this is coming true, Nakazato warns.

 
tinand cont ca fenomenul apare intr-o societate in care nu se pune chiar problema saraciei, care sa imprime o mentalitate de tip "mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima", ma intreb de unde vine aceasta rupere de exterior…aceasta tendinta de a trai "cu castile pe urechi"?
aceasta lipsa totala de ceea ce crestinii numesc mila, si careia io o sa ii zic compasiune sau mai degraba i-as zice "comsimtire"…?
 
este intr-adevar ciudat sa observi ca japonezii sunt mai putin empatici, tinand cont ca Japonia de acum s-a cladit dintr-o mare suferinta, dintr-o mare compasiune, si implicit dintr-un mare sacrificiu, intins pe vreo doua generatii…
 
Sunt de fapt doua lumi rupte temporal. Sentimentul empatic nu poate transcende timpul decat in anumite situatii poate..
 
Cred ca daca generatiile viitoare sunt ferite de povestile de groaza ale istoriei parintilor si bunicilor, ele nu isi vor asuma niciodata acea istorie, nu vor avea nimic in comun cu acea istorie la nivel afectiv.
 
Nu pot sa nu observ asta si in cazul istoriei noastre de data relativ recenta. Nimic din ce s-a intamplat la nasterea unui roman de 20 de ani nu mai poate vibra in inima lui.
 
Este bine, este rau?
 
E bine pentru ca (poate) nu te incarci la nivel constient cu karma stramosilor, este rau pentru ca dispare orice urma de compasiune fata de o familie pe care nu o intelegi. Niste chipuri pe cruci. Total straine. Niste oameni pe strada, total straini.
 
Sacrificiul lipsit de compasiunie (de intelegerea la nivel empatic a celuilalt) probabil ca isi pierde din semnificatii. Pe de alta parte, compasiunea netranspusa in sacrificiu probabil ca se transforma in vina prin simpla constientizare. Poate de aici vine aceasta inghetare a sufletului, a oricarui sentiment de mila. Daca nu pot/vreau sa ajut, atunci de ce sa imi deschid inima? ca sa ma incarc cu un "pacat"? atunci mai bine ma rup sufleteste de cei din jur, inghet comunicarea, reprim orice emotie, si asa raman cu constiinta impacata…. ("iarta-l, Doamne, ca nu stie ce face")
 
orice farama de mila a devenit cumva de prost gust, total "ne" trendy….
 
 
 
 

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X